N-am nimic?!

Nu mai am tigari. Pacat! Nicotina ma ajuta sa ma calmez putin. Gandesc prea mult si prea repede. E obositor. Ma intreba azi cineva ce se intampla cu generatia mea,de suntem mereu obositi. Raspunsul e destul de simplu: in cazul majoritatii, oboseala apare in momentul in care isi solicita neuronii in alte scopuri inafara de cumparaturi, masini, sport si sex. Dar mai exista si cazul meu, si al celor ce mi se aseamana, intr-un fel sau altul. Noi suntem obositi pentru ca simtim nevoia de a compensa lipsa de activitate intelectuala a turmei.
N-am nici de baut. As bea o vodka. Poate as reusi sa-mi pastrez ideile mai mult de un minut. Stiu, las de dorit la capitolul coerenta, dar asta e… Soarta! Ma uitam azi la televizor. Mare gresala! Mi se face greata numai cand ma gandesc. Cum pot veni diversi in fata turmei, care incet, incet ramane fara iarba, ca sa ne promita marea cu sarea? N-or sa creasca taxele, or sa scoata impozitul forfetar, totul o sa fie roz, pufos si frumos. O sa ploua cu nutret dupa ce cade Basescu. Imi provoaca greata pur si simplu. Toti! Domnilor Basescu, Geoana, si chiar si dumneavoastra, domnule Antonescu, va propun sa tinem un moment de reculegere in memoria minunatei noastre Romanii, pe care ati reusit, in 20 de ani de “dezvoltare”, s-o ingropati in datorii.
N-am nici mancare. Frumos sistem educational are Romanica asta a noastra, nu credeti? Cine ar fi crezut ca voi ajunge sa primesc puncte la “examenul de (in)competenta” pentru ca stiu sa – va tineti bine? - dau dublu click. Ma intreb dupa aceea de ce colegele mele de clasa nu stiu unde este Arhipelagul Britanic…
N-am nici un ban. Si totusi sunt, pe undeva, multumita ca nu ma inscriu in tiparele generatiei mele. Sau poate ca da?! Nu consum droguri, nu ma tai pe maini ca sa capat atentie, nu-mi vopsesc parul, nu-mi ascund fata sub 3 tone de fond de ten s.a.m.d. Eu sunt pustoaica ce nu are niciodata nimic, inafara de o pereche de casti si niste Idei, mai bune sau mai rele...

Pleaca...

E tarziu in noapte...
Ma macina un gand-
Dupa plansete si soapte
Te-oi vedea plecand?

Pe strazi intortocheate
In bratele ei razand,
Privind de departe,
Te-as iubi...plangand.

Prima noapte de iubire

In umbra noptii stau si scriu
Retraind o amintire,
Si acum tot un vis viu-
Prima noapte de iubire.

As vrea sa vii din nou acum,
In brate sa ma tii iar strans,
Sa simt din nou al tau parfum,
Caldura ta ce nu s-a stins.

Usor saruta-ma pe gat
Si fa-ma sa tremur toata.
Incet,aseaza-ma pe pat-
De frica-s dezbracata.

Si uit de mine,uit de tot.
Necurata patima!
Sa fug nu vreau...si nici nu pot
Si, usor, iti soptesc "Ia-ma!"

Acum?!E frig si prea pustiu.
Dar am o amintire,
Si acum,tot un vis viu-
Prima noapte de iubire.

Noapte (Regina noptii)

Vad a noptii regina;
Straluceste confuza
Lumina-i moarta,difuza.

Vad fire albe,tematoare
In a lor mare splendoare,
Ce au rol de dirijoare.

Aerul,pustiu si rece,
Omul face sa se-nece
Cand prin lume acesta trece.

Astfel in plasa somnului cad.
Somn de veci,nemeritat,
Si vad tot din drum spre Iad.

Astenie de primavara

Ma plimb prin parcul gol
In a vantului singuratate
Uitand usor,usor de tot si toate

Vad pomii infloriti
Iarba de-un viu verde
In briza primaverii
Totul incet se pierde.

Totul e-n schimbare
Fulgii s-au topit,iarna moare
Cu ea, si fata visatoare.

Noapte

Clar de Luna oglindeste
Lacul negru si tacut.
Luceafar mut staluceste
Peste altar demult pierdut.

Fosnet lin de frunza moarta
Umbra noptii o desteapta.
Se grabeste ceata hada
Frumuseatea s-o ascunda...

Trandafir

Floare blestemata,
Nepretuita nestemata,
Cu petale catifelate
De sange patate.

Simbol al dragostei dorite
Si al suferintei primite;
Pe cat de mult de doresc,
pe atat de mult te urasc

Pe cat de atragator,
Pe atat de-nselator;
Trandafir catifelat,
Demon intruchipat...

Versuri

Visuri spulberate,
Ganduri ferecate.
Orgolii ranite,
Flori ofilite.

Prietenii dorite,
Iubiri implinite.
Cuvinte rostite,
Amintiri traite...

Vino de te amuza!

Vino,Muza ursuza,
Prin lumina difuza,
Fumul gros de tigara,
Abur de bautura amara.

Vino,Muza ursuza,
Saruta cu a ta buza
Fruntea-mi incretita,
Inima-mi incoltita.

Vino,Muza ursuza,
Vino de te amuza!

Vino,Gand nemilos,
Suras putred si ros.
Plans galben coboara
Pe fata-mi murdara.

Vino,Dorinta ascunsa!
Din neant fi smulsa,
Cu gheara-ti cuprinde
Rancedele-mi oseminte.

Vino,Intuneric dulce...
Cu aripa-ti smulge
Inima-mi de piatra,
Amintirea sa razbata.

Vino,Muza ursuza,
Vino de te amuza!

Asteptare

Trezita de hadul cosmar
Innecata de-un plans amar
O fata mandra,preafrumoasa,
Isi cheama al ei print acasa

Ochii-s codru verde viu
Buze - diamant sangeriu
Si-i curg lin pe sanii goi
Valuri, valuri plete moi

Tata-i timpul cel prea crunt
Maica,viata pe Pamant.
Purtand stele drept cununa
Rupta e parca din luna

Astfel sta fecioara casta
Miez de noapte la fereastra
„O,tu,Mama!O,tu,Tata!
Natura minunata!

La mine urechea plecati
Ruga sa imi ascultati
Nu-mi lasati printul sa piara
Rapus de colti de fiara

Umpluta de al lui dor
Simt cum parca-ncep sa mor
Tamerile ma inving
Pe masura ce ma sting”

„Rabdatoare tu asteapta,
Ingeri voi trimite-ndata
Si de rele-al tau iubit
In curand va fi ferit”

Fecioara de marmura alba
Zeilor aduce slava
Visand tot la printul ei
Pentru ea zeu intre zei

Dupa ani de asteptare
Lacrimi,dor si disperare
Iata,se vede calare
Jumatatea mea in zare...

Dor

In luna si-n stele
Dorul mi-l alin,
Gandurile rele
Peste mine vin.

In negura noptii
Glasul marii-l ascult,
Imi doresc a fi
Doar o pasare-n vant.

Pe nisipul fin
Usor ma asez,
Si plang,si suspin,
La tine visez…

Scrisori

Va mai arde-o lumânare,
Sfârsi-voi nu asta scrisoare.
Si-oi darâma calimara
Si-oi mai varsa cerneala...

Zile si nopti s-or duce,
Penite s-or mai frânge,
Stihuri in zadar voi scrie,
Scrisori far'de raspuns,o mie...

Sa fii

Sa fii apa,sa fii vantul,
Sa fii cerul si pamantul,
Sa fii marea si nisipul,
Si din ceasul meu,timpul.

Sa fii soarele si luna,
Sa fii campia,padurea,
Sa fii moartea si viata,
Sa fii focul si gheata.

Sa fii intuneric si lumina,
Sa fii apogeu si ruina,
Jumatatea goala si cea plina.

Sa fii tu iubitul meu,
Sa fii tu si sa fiu eu,
Sa fim doar noi doi mereu.

Vreau sa dorm

Sunt absentă. Sau cel puţin mi-aş dori să fiu din nou absentă, să nu aud când se vorbeşte cu şi despre mine, să nu văd oamenii de lângă mine. Mi-aş dori să am din nou acea privire pierduta, cu care văd pădurea într-un copac, oceanele într-o picătura de apă şi Grădina Raiului într-un singur, roşu, minunat trandafir.Mi-e dor de apus, mi-e dor de răsărit, mi-e dor de lună şi de soare. Vreau să revăd codrul des, luminişul în care vedeam mereu o căprioară păscând, splendidă, netulburată de apropierea mea, pârâul rece… să admir din nou cum primele raze ale dimineţii încălzesc frunzele şi luna se reflectă în apa ca o oglindă a lacului tăcut. De-aş mai putea să mă plimb desculţă prin iarbă, să mă aşez pe pajiştea înflorită şi să admir fluturii, să mă întind şi să privesc norii. M-aş mai culca şi acum pe pat de frunze, m-aş mai înveli cu rouă şi aş adormi pe muzica naturii.Îmi lipsesc rândunelele, îmi lipsesc pescăruşii. Îmi lipseşte vuietul valurilor ce se izbesc de stânci, îmi lipsesc nisipul fin şi apa mării. Îmi lipsesc vârfurile munţilor de unde lumea e atat de mică şi neînsemnată si tot ce simt e libertatea.Îmi vreau înapoi zilele în care urmăream ore-n şir zborul şoimilor, pentru ca, în final, să-mi întind propriile aripi şi să zbor alături de ei.Vreau să adorm la loc. Îmi vreau visele.M-am trezit pentru a realiza ceea ce numai eu am văzut.M-am trezit pentru a face dintr-o lume jegoasă,hâdă,plina de ură,o lume frumoasă,o lume perfectă.M-am trezit plină de speranţă pentru ca acum,învinsă,să-mi doresc să adorm.Am renunţat la pădure pentru blocuri ce stau să se dărâme,la câmpie pentru şosele pline de gropi,la cer albastru şi aer curat pentru mâzga ce acoperă oraşul,la zbor pentru o colivie ruginită,la libertate pentru o închisoare a sufletului.Am dat ploaia caldă pentru furtuna distugătoare,pacea şi liniştea pentru ură şi război.Am renunţat la Rai pentru a încerca să schimb Iadul,iar acum,poarta Raiului al cărui Dumnezeu sunt,mi s-a închis în nas.Am venit pentru a aduce Mântuirea acolo unde ea nu este dorită.Am venit,acum vreau să plec,însă nu mai pot.M-am trezit,am încercat să schimb otrava în nectar,shi am devenit otravă.Acum încerc să adorm.Pană şi visele se pierd…ramai doar cu amintirea.

Ultimul Unicorn

Orbi. Trecem cu totii prin lume fara sa privim in stanga si-n dreapta, ca niste turme de oi, indobitociti de noi insine.De ce nu mai vedem lumina? De ce nu mai distingem nimic inafara de plumbul ce ne inconjoara? Casele, odinioara albe si ingrijite, zac acum parasite, jigarite, intre blocuri asemeni pietrelor funerare, iar cerul senin este acum prafuit. Cenusie devine si pielea noastra cand trecem in nefiinta. Totul este ca scrumul unei tigari proaste.Suntem orbiti cu totii de cenusa unui trecut mitic, apus intr-o societate fara magie. Nu mai vedem stralucirea alba a diamantelor, caci pana si ea a devenit seaca pe fundalul gri-monoton. Povestile sunt ca ticaitul unui ceas - monoton, plictisitor, dar in acelasi timp obsedant. Povestile se studiaza, nu se mai cred.Cum sa crezi ca vreodata printul va veni calare si te va salva din turn? Cum sa crezi ca poate intr-o buna zi plimbandu-te prin codrii seculari vei intalni in cale un Unicorn? Cum sa vezi sacrul basmelor dincolo de profanul de zi cu zi, cand ti se spune ca totul e doar o intruchipare?Tragem sageti de ura asupra celor care viseaza la povesti, injunghiem cu sabii de rautate pe cei care indraznesc sa regaseasca culorile. Unicornii dispar unul cate unul, ucisi chiar de noi. Ultimele farame de magie sunt in sufletele copiilor de alta data, care stau in aceste momente, cu parul lor nins de anii ce au trecut, si citesc povesti micutilor in tinuturi demult uitate de omul modern. Dar unicornii se sting... Nu raman decat biete martoage cenusii in ochii nostrii ce nu pot vedea lumina.Am omorat incet Unicornii. A mai ramas unul singur ce-si cauta semenii demult pierduti...Ultimul Unicorn devine om, ultima stralucire de puritate se stinge in marea de cenusiu a societatii.

Ploaie

Fata se grabea, nu vroia sa intarzie. Nu-i placea sa se lase asteptata, desi mereu intarzia. Trebuiau sa se intalneasca in parc, unde erau leaganele cu lant. Acestea ii placeau ei foarte mult. Soarele stralucitor de pe cer incepuse sa se ascunda dupa o perdea de nori gri; se facuse racoare si incepuse sa bata vantul. A ajuns la locul de intalnire. Copiii se jucau fericiti, alergau si se dadeau in leagane. Se bucurau de inocenta lor, se bucurau de copilaria pe care mai tarziu aveau s-o regrete. O fetita blonda, cu parul lung si carliontat, cu ochii albastri si limpezi, cu o figura atat de blanda si dulce, s-a dus la bunicul ei sa-l cheme la joaca.Fata se asezase pe banca si urmarea in tacere toata scena zambind. Ajunsese cu cateva minute mai devreme. In curand avea sa apara si el. Minutele treceau, fata urmarea tacuta copiii. Intarziase deja un sfert de ora. Ce facea?! De ce nu ii raspundea la telefon?!Incepuse sa se simta umezeala in aer. Baietelul care se juca in nisip, fetita cu par blond si ochi albastri, au plecat insotiti de bunici acasa. In curand fata ramasese singura in parculet. Primul tunet s-a auzit. A inceput imediat ploaia. Fata se dadea in leaganul cu lant, preferatul ei. Era paralizata, nu se putea misca din acel leagan, nu se putea duce la adapost. Stropii reci si mari de ploaie ii udau parul lung, saten si ondulat, si hainele. Picaturile ii curgeau pe obrajii palizi, ii udau buzele rosi si moi. Prin tricoul ei ud i se desluseau acum foarte clar sanii. Apa curgea siroaie pe ea. Fata se dadea in continuare in leagan, asteptandu-l. Va veni, cu siguranta el va fi acolo!Trecuse deja o ora de cand il astepta in ploaie, plangand. Era uda si stia ca avea sa se imbolnaveasca, insa durerile de cap, febra si tusea erau nimic pe langa rana ce se deschisese in sufletul ei.Parcul capatase o aura stranie, infricosatoare. Nu mai era nimeni pe alei, copii disparusera, vanzatorii de vata de zahar, floricele de porumb si alte bunatati se topisera parca sub picaturile reci. Furtuna se intetise atat de mult, incat nu se mai vedea clar aleea. Stia ca el nu va mai veni. Plangand in hohote se dadea din ce in ce mai tare in leagan. Se gandea la fetita blonda cu ochi albastri ce nu stia nimic despre dezamagiri, despre rau, norocoasa ce stia doar ce este frumos si bun in viata. Cat si-ar fi dorit ea sa fie doar o copila acum…Printre lacrimi si stropii de ploaie vazuse ceva ce semana cu o silueta, o umbra ce se apropia repede. Fata sari din leagan. Nu putea crede ca era el. Statea impietrita uitandu-se la cel ce se apropia. Baiatul inalt, imbracat in negru, cu parul pana la umeri, inchis la culoare si ondulat, cu ochii caprui si tristi, alerga spre ea, cu un trandafir in mana. Se opri in fata ei si ii intinse floarea. Se privira tacuti o clipa. Ei i se parea ca viseaza. Fata sari de gatul lui, baiatul o stranse in brate cu caldura. In parcul melancolic, tulburat doar de ploaie, isi daruira unul altuia un sarut.

Monotonie

Oare ce este mai rau, sa traiesti in umbra monotoniei sau sa nu traiesti deloc?Zi de zi ma intampina aceleasi lucruri. Ma trezesc in acelasi pat cu saltea tare, din aceeasi camera mica si intunecoasa, ai carei pereti sunt ticsiti cu postere. Dimineata de dimineata acelasi gand sumbru ma bantuie..."Cum ar fi fost daca nu m-as mai fi trezit azi?"...Ceasul suna la ora 6, desi orele incep la 9. In fiecare dimineata pierd o ora ca sa ma bucur de linistea binecuviatata a caminului meu. Linistea ma tine departe de nebunie, insa nu indeajuns de departe. In fiecare dimineata, aceeasi cana de cafea tare, fierbinte bauta in graba, in timp ce o tigara Marlboro arde singura in scrumiera. Ca intotdeauna ajung la scoala la 9 si 5 minute. Mereu aceeasi atmosfera in timpul celor 7 sau 8 ore petrecute acolo. Aceeasi plictiseala, aceleasi discutii imature la care de bine, de rau sunt obligata sa iau parte, aceiasi oameni pe care ii dispretuiesc. Am ajuns ca un robot, programata, obligata sa intru in acest joc al vietii monotone. Am ajuns banala, normala, o caramida in enormul zid al societatii.Secata de putere, parasita de speranta de a fi unica, imi croiesc drumul prin viata ca o visatoare, pierduta in lumea mea imaginara, perfecta, unde totul este unic.

Pentru...

Sta intinsa pe podea, cu ochii fixati asupra taieturii adanci din dreptul incheieturii, din care curge incet lichidul cald ce o tinea in viata. Dar ce rost are sa traiasca fara el?! Ochii i-au devenit verzi, lacrimile amare au fost varsate pana la ultima. Nici nu vede sangele, nu vede lumina ce s-a aprins in camera ei, nu simte atingerea lui disperata, nu se mai trezeste. Piveste in gol, moarta. Ea e fericita. E in lumea ei, colinda muntii ei, inoata in marea ei, culege flori in campia ei, il plange singura in ploaia ei…

Cutitul

Mult timp a trecut de cand am atins ultima data data lama cutitului. Prea mult timp. Acum realizez cat inseamna el pentru mine. D-abia acum, cand totul e pierdut, cand din noi n-a ramas decat cenusa.Mult timp a trecut fara sa ma gandesc macar la luciul metalului, la felul in care lumina lumanarii se reflecta in acea bucata de metal subtire si ascutita…poate prea ascutita.Iata! Usor, din varful degetului, asa…Auch! Uite-o…Prima picatura de sange. O sa curga din ce in ce mai mult; taietura e adanca.Cat de rece e… ce bine se simte! Ce se intampla daca…dar stiu raspunsul…ar fi a treia oara cand o fac si devin din ce in ce mai priceputa! Lama in palma, acum strang pumnul, il strang cat pot de tare. Toata ura mea, toata durerea mea, toata nebunia mea… Prea mult! Dar niciodata nu e prea mult! Iar o sa trebuiasca sa le explic tuturor unde m-am taiat, iar or sa urmeze acele lungi ore de discutii in care or sa mi se explice aceleasi lucruri. E mereu la fel. Pentru ca niciodata nu o duc pana la capat. N-am curaj…sau am?! Am curaj sa fac orice, nu mi-e frica de moarte, doar am scapat de atatea ori; de prea multe ori… Nu,nu pot sa o fac acum…. Sunt singura, nu vreau sa fiu singura.Nu vreau sa mor singura…Dar acum e doar cenusa…cenusa din care nu vom mai renaste asemeni Phoenix-ului, ci cenusa care se imprastie incet, incet in 4 zari… Amintirea ce imi arde sufletul si imi mistuie fericirea, amintirea unui vis din care a trebuit sa ma trezesc. Amintire, uitare, nebunie, singuratate.Acum pot. Acum o s-o fac.Lama, perpendiculara pe incheietura - ce incheietura frumoasa, ce frumos se vad venele - acum…usor….trebuie sa simt, sa stiu cand e momentul… Nu trebuie sa tai prea adanc, caci ajung la tendon, insa nu prea superficial, ca nu rezolv nimic…Plang. De ce plang? O sa mor…E ilogic….Ar trebui sa fiu speriata, sa tip, sa chem ajutor, sa incerc sa scap de aceasta soarta. Doamne cat de frumos se scurge sangele din rana... E atat de fascinant! Toate operele mele, tot ce am creat vreodata, palesc in fata imaginii… E atat de frumos… Privesc libertatea cu ochii, ma intind si o prind cu mana, ma asteapta…Uite! Sunt libera …plutesc…Mi-e frig. E intuneric. Simt cum ma sting… Mor…