Ploaie

Fata se grabea, nu vroia sa intarzie. Nu-i placea sa se lase asteptata, desi mereu intarzia. Trebuiau sa se intalneasca in parc, unde erau leaganele cu lant. Acestea ii placeau ei foarte mult. Soarele stralucitor de pe cer incepuse sa se ascunda dupa o perdea de nori gri; se facuse racoare si incepuse sa bata vantul. A ajuns la locul de intalnire. Copiii se jucau fericiti, alergau si se dadeau in leagane. Se bucurau de inocenta lor, se bucurau de copilaria pe care mai tarziu aveau s-o regrete. O fetita blonda, cu parul lung si carliontat, cu ochii albastri si limpezi, cu o figura atat de blanda si dulce, s-a dus la bunicul ei sa-l cheme la joaca.Fata se asezase pe banca si urmarea in tacere toata scena zambind. Ajunsese cu cateva minute mai devreme. In curand avea sa apara si el. Minutele treceau, fata urmarea tacuta copiii. Intarziase deja un sfert de ora. Ce facea?! De ce nu ii raspundea la telefon?!Incepuse sa se simta umezeala in aer. Baietelul care se juca in nisip, fetita cu par blond si ochi albastri, au plecat insotiti de bunici acasa. In curand fata ramasese singura in parculet. Primul tunet s-a auzit. A inceput imediat ploaia. Fata se dadea in leaganul cu lant, preferatul ei. Era paralizata, nu se putea misca din acel leagan, nu se putea duce la adapost. Stropii reci si mari de ploaie ii udau parul lung, saten si ondulat, si hainele. Picaturile ii curgeau pe obrajii palizi, ii udau buzele rosi si moi. Prin tricoul ei ud i se desluseau acum foarte clar sanii. Apa curgea siroaie pe ea. Fata se dadea in continuare in leagan, asteptandu-l. Va veni, cu siguranta el va fi acolo!Trecuse deja o ora de cand il astepta in ploaie, plangand. Era uda si stia ca avea sa se imbolnaveasca, insa durerile de cap, febra si tusea erau nimic pe langa rana ce se deschisese in sufletul ei.Parcul capatase o aura stranie, infricosatoare. Nu mai era nimeni pe alei, copii disparusera, vanzatorii de vata de zahar, floricele de porumb si alte bunatati se topisera parca sub picaturile reci. Furtuna se intetise atat de mult, incat nu se mai vedea clar aleea. Stia ca el nu va mai veni. Plangand in hohote se dadea din ce in ce mai tare in leagan. Se gandea la fetita blonda cu ochi albastri ce nu stia nimic despre dezamagiri, despre rau, norocoasa ce stia doar ce este frumos si bun in viata. Cat si-ar fi dorit ea sa fie doar o copila acum…Printre lacrimi si stropii de ploaie vazuse ceva ce semana cu o silueta, o umbra ce se apropia repede. Fata sari din leagan. Nu putea crede ca era el. Statea impietrita uitandu-se la cel ce se apropia. Baiatul inalt, imbracat in negru, cu parul pana la umeri, inchis la culoare si ondulat, cu ochii caprui si tristi, alerga spre ea, cu un trandafir in mana. Se opri in fata ei si ii intinse floarea. Se privira tacuti o clipa. Ei i se parea ca viseaza. Fata sari de gatul lui, baiatul o stranse in brate cu caldura. In parcul melancolic, tulburat doar de ploaie, isi daruira unul altuia un sarut.