Bun Venit!

Am publicat aici poezii si proze,mai vechi si mai noi...Unele sunt scrise chiar acum 5-6 ani.
Accept comentarii de la toata lumea;cat timp sunt facute cu o oarecare coerenta si ceva bun simt.Va rog chiar sa criticati(constructiv daca se poate) aspectele ce nu va incanta.

Va multumesc,
Irinush

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Vreau sa dorm

Sunt absentă. Sau cel puţin mi-aş dori să fiu din nou absentă, să nu aud când se vorbeşte cu şi despre mine, să nu văd oamenii de lângă mine. Mi-aş dori să am din nou acea privire pierduta, cu care văd pădurea într-un copac, oceanele într-o picătura de apă şi Grădina Raiului într-un singur, roşu, minunat trandafir.Mi-e dor de apus, mi-e dor de răsărit, mi-e dor de lună şi de soare. Vreau să revăd codrul des, luminişul în care vedeam mereu o căprioară păscând, splendidă, netulburată de apropierea mea, pârâul rece… să admir din nou cum primele raze ale dimineţii încălzesc frunzele şi luna se reflectă în apa ca o oglindă a lacului tăcut. De-aş mai putea să mă plimb desculţă prin iarbă, să mă aşez pe pajiştea înflorită şi să admir fluturii, să mă întind şi să privesc norii. M-aş mai culca şi acum pe pat de frunze, m-aş mai înveli cu rouă şi aş adormi pe muzica naturii.Îmi lipsesc rândunelele, îmi lipsesc pescăruşii. Îmi lipseşte vuietul valurilor ce se izbesc de stânci, îmi lipsesc nisipul fin şi apa mării. Îmi lipsesc vârfurile munţilor de unde lumea e atat de mică şi neînsemnată si tot ce simt e libertatea.Îmi vreau înapoi zilele în care urmăream ore-n şir zborul şoimilor, pentru ca, în final, să-mi întind propriile aripi şi să zbor alături de ei.Vreau să adorm la loc. Îmi vreau visele.M-am trezit pentru a realiza ceea ce numai eu am văzut.M-am trezit pentru a face dintr-o lume jegoasă,hâdă,plina de ură,o lume frumoasă,o lume perfectă.M-am trezit plină de speranţă pentru ca acum,învinsă,să-mi doresc să adorm.Am renunţat la pădure pentru blocuri ce stau să se dărâme,la câmpie pentru şosele pline de gropi,la cer albastru şi aer curat pentru mâzga ce acoperă oraşul,la zbor pentru o colivie ruginită,la libertate pentru o închisoare a sufletului.Am dat ploaia caldă pentru furtuna distugătoare,pacea şi liniştea pentru ură şi război.Am renunţat la Rai pentru a încerca să schimb Iadul,iar acum,poarta Raiului al cărui Dumnezeu sunt,mi s-a închis în nas.Am venit pentru a aduce Mântuirea acolo unde ea nu este dorită.Am venit,acum vreau să plec,însă nu mai pot.M-am trezit,am încercat să schimb otrava în nectar,shi am devenit otravă.Acum încerc să adorm.Pană şi visele se pierd…ramai doar cu amintirea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu